Raluca Turcan:„ Primul Hub de servicii publice electronice care va integra toate informațiile privind serviciile și beneficiile sociale va fi implementat în România, până la finalul anului 2023.Voi semna contractul de finanțare pentru demararea proiectului în valoare de 133 milioane de lei, proiect de care vor beneficia peste 2 milioane de cetățeni și furnizori de servicii sociale, publici și privați.Interacțiunea beneficiarilor cu Ministerul și instituțiile aflate în subordine și coordonare se va realiza astfel printr-un singur punct de contact, pe portalul ministerului.Oamenii nu vor mai avea nevoie să vină la ghișeu pentru a depune cererile de beneficii de asistență socială și servicii sociale, dosarele cu hârtii vor deveni dosare electronice și vor putea fi consultate oricând online.

Mai mult, implementarea Hub-ului de servicii înseamnă și crearea unei platforme de interconectare între minister și instituțiile din subordine. Se pun astfel bazele unei administraţii publice moderne şi eficiente, care are rolul de a creşte calitatea serviciilor electronice oferite cetăţenilor şi de a reduce timpul de soluţionare a cererilor.Noua platformă va asigura instrumentele necesare pentru verificări încrucişate de date, care să asigure mecanisme de prevenție, de semnalare automată a suspiciunii de fraudă și care să furnizeze date corecte. În același timp, cetățenii și firmele vor putea afla în timp real, la momentul depunerii solicitărilor, care este statusul specific al cererii (dacă au mai beneficiat în trecut, dacă există suprapuneri cu alte beneficii, conditionalități legate de drepturile legale etc.).O altă facilitate a Hub-ului de servicii vizează asigurarea interoperabilității sistemelor informatice în plan intern, național și european (cu sisteme omoloage de la nivel European, cu Registrele Europene), astfel încât să se asigure gestionarea unitară a informațiilor cu privire la beneficiarii de drepturi de securitate socială acordate din fonduri publice.Acesta este, până în acest moment, cel mai important proiect de digitalizare demarat la nivelul Ministerului muncii. Ne-am propus ca, în perioada următoare, să atragem fonduri europene pentru digitalizarea tuturor instituțiilor care țin de ministerul muncii.”

Do you see content on this website that you believe doesn’t belong here?
Check out our disclaimer.