Copreședinții USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, au prezentat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, prioritățile legislative în noua sesiune parlamentară.

„Aceste priorități pornesc pe termen scurt, începând din următoarea săptămână, cu bugetul, care este preocuparea și miza principală pentru ca România să aibă, cât mai curând, un buget care să respecte, pe de o parte, angajamentele din programul de guvernare, pe de altă parte, acel deficit, în jur de 7-7,2% din PIB, pe care România și l-a asumat în relația cu Comisia Europeană.

O altă prioritate ține de legile Justiției și de șansa pe care România o are să scăpăm de MCV.

Este o șansă să scăpăm de acest mecanism de care nu suntem deloc mândri, adoptând legislația necesară și introducând în cadrul normativ recomandările Comisiei de la Veneția, recomandările GRECO, recomandările din MCV până la urmă. Prioritate importantă este și Codul electoral, pentru că sunt mai multe angajamente legate de finanțarea partidelor politice și alegerea primarilor în două tururi. A treia linie, dar la fel de importantă, cea legată de pensiile speciale. Sper ca într-un termen cât mai scurt să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor și să găsim soluțiile legislative corecte pentru celelalte categorii, astfel încât acest motiv de frustrare pentru foarte mulți cetățeni din România să fie just corectat prin instrumente legale, corecte și constituționale”, a declarat Dan Barna.

La rândul său, Dacian Cioloș a subliniat faptul că pensiile speciale pentru parlamentari și cele pentru primari nu au nevoie de nicio analiză, ci trebuie abrogate: “Și lucrul acesta poate să fie făcut imediat și aici vom vedea, cu adevărat, cât se țin de cuvânt partidele care tot clamează că nu susțin pensiile speciale, o să vedem votul acum în Parlament”.

De cealaltă parte, răspunzând la întrebările jurnaliștilor, Dacian Cioloș a subliniat faptul că sistemul sanitar are nevoie de o schimbare structurală pentru a putea fi rezolvate problemele sale sistemice.

“Din 20 și ceva de miniștri ai Sănătății, dacă nu mai mulți, câți au fost în ultimii 20 de ani, cred că mai mult de jumătate au fost ai PSD. Văd că deja s-au trezit din nou să caute vinovați, când problemele pe care le avem în sănătate sunt probleme sistemice, o grămadă de gunoi care a fost pus sub preș pentru că nimeni nu a avut curajul să abordeze frontal aceste lucruri.

Vlad Voiculescu își începe mandatul, care este unul foarte clar: acela de profesionalizare în sănătate, de transparentizare a felului în care se cheltuie banii publici și de reformă, și Vlad va face aceste lucruri indiferent cât deranjează sau nu faptul că vor fi numiți manageri competenți și profesioniști în fruntea spitalelor. Va începe acest program de reformă, care nu se va putea face nici în trei săptămâni, nici într-o lună, nici în doar trei luni, dar la care noi ne-am angajat în acest mandat și vom face, indiferent cât deranjează, această schimbare de paradigmă cu care venim noi”, a declarat Dacian Cioloș.

În acest context, Dacian Cioloș s reamintit faptul că executivul pe care l-a condus în 2016 a pornit reforma în sănătate: “Atunci am început cu transparența felului în care se cheltuie banii publici, atunci a fost descoperit felul în care se achiziționează dezinfectanții și toată încrengătura aceea care exista între companii și funcționari din minister. Tot atunci am modificat prin OUG legislația ca să putem recruta manageri competenți și profesioniști la spitale și chiar a început acest lucru, dar una din primele modificări pe care le-a făcut următorul guvern politic a fost să anuleze toate aceste decizii”.

Do you see content on this website that you believe doesn’t belong here?
Check out our disclaimer.