Parlamentul vă invită să participați la DEZBATEREA cu tema “Curriculum modern pentru o Românie educată”, înscrisă în calendarul de consultare asupra propunerilor de Planuri- cadru pentru învățământul liceal teoretic, vocațional, tehnologic, profesional și profesional-dual, ce urmează să definească modul în care se finalizează învățământul obligatoriu și primele etape de calificare profesională, cu aplicare din anul școlar 2021/2022.

Evenimentul este organizat de către Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport a Senatului României și Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaților.„La dezbatere sunt invitați toți senatorii și deputații, membri ai celor două comisii, pentru prezentarea de puncte de vedere asumate în numele părților interesate pe care le reprezintă (elevi, părinți, profesori, asociații profesionale, sindicate, autorități locale ș.a.). De asemenea, vor participa reprezentanți ai Ministerului Educației și ai grupurilor de lucru care au contribuit la elaborarea/validarea propunerilor de planuri- cadru. În calitate de președinte al Comisiei pentru învăţământ, tineret şi sport din Senatul României, vă invit să-mi transmiteți și propunerile dumneavoastră la adresa de e-mail: monica.anisie@senat.ro”, a declarat Monica Cristina Anisie,  presedintele comisiei de invatamant din Senatul României.Dezbaterea publică va avea loc miercuri, 27.01.2021, în intervalul orar 11.00 – 13.00, la Palatul Parlamentului și va fi transmisă live pe site-ul Camerei Deputaților, la secțiunea ”Transmisii în direct”. Planurile-cadru pot fi consultate accesând link-ul de mai jos: https://www.rocnee.eu/progr…/05-01-2021-planuri-cadru.html”Citește și Bilant de mandat – Monica Anisie, Ministrul Educatiei si Cercetarii

Do you see content on this website that you believe doesn’t belong here?
Check out our disclaimer.