Conducerea Senatului a decis astăzi să scoată din sertar două proiecte vechi din 2004, după apelul lansat vineri de vicepreședintele USR Cătălin Drulă.În Biroul Permanent al Senatului s-a votat astăzi aprobarea procedurii de urgență pentru proiectele înregistrate la Senat cu numerele L648 și L650.

Este vorba despre două proiecte ale UDMR, vechi de 16 ani, care vizează legea cadru și statutul ”autonomiei personale a comunităţii maghiare din România”. Cele două proiecte au fost descoperite pe site-ul Senatului de vicepreședintele USR Cătălin Drulă care a semnalat pe Facebook absurdul situației.”E rușinos în sine că o cameră a Parlamentului nu s-a pronunțat 16 ani pe o inițiativă legislativă, oricare ar fi ea. E cu atât mai deplorabil când e vorba de același veșnic joc de potențare reciprocă naționalistă între UDMR și PSD/PNL/PDL cu care au guvernat împreună în acești 30 de ani”, spune vicepreședintele USR Cătălin Drulă.USR a făcut mereu presiuni în Parlament pentru punerea pe ordinea de zi a proiectelor și dezbaterea lor, astfel încât să fie evitate situațiile în care proiecte precum cel privind autonomia Ținutului Secuiesc să fie adoptate tacit.În acest context, USR face și un apel la responsabilitate la adresa parlamentarilor UDMR care de 30 de ani avansează periodic proiecte de lege cu singurul scop de inflamare naționalistă. Prioritățile maghiarilor din România sunt aceleași ca ale românilor: școli moderne, spitale curate, drumuri sigure.

Do you see content on this website that you believe doesn’t belong here?
Check out our disclaimer.