Ludovic Orban: Bună ziua! Vă propun să luați loc, astfel încât să putem să începem ședința.

Domnule secretar general?

Antonel Tănase: Da, domnule prim-ministru.

Ludovic Orban: Ați publicat un document, un proiect de memorandum privitor la prioritățile investiționale care sunt finanțate de la buget sau din fonduri europene și nu mi-ați prezentat anterior documentul. Și, de aceea, vreau să fac precizarea acum, când se face o întreagă campanie, că atât autostrada A7, cât  și autostrada A8 reprezintă priorități pentru noi și le finanțăm. Deci, includerea – atât domnul ministru Cîțu, cât și domnul ministru Bode – o vom face astăzi în ședința de guvern, mai ales că ele sunt incluse în Master Plan și chiar sunt finanțate. Autostrada de pe Coridorul IX paneuropean Ploiești – Focșani – Bacău – Siret, care are 6 tronsoane, deja, avem contracte de realizare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic care sunt finanțate, dintre care o parte sunt finalizate până la sfârșitul anului și anul viitor urmează să facem licitația pentru stabilirea constructorului. În ceea ce privește Autostrada ”Unirii”, pentru care există lege în vigoare, reprezintă o prioritate absolută. La ora actuală, studiul de fezabilitate pe tronsonul Târgu Mureș-Târgu-Neamț este în curs de realizare și până în ianuarie trebuie finalizat. De asemenea, sunt în proceduri de licitație celelalte două tronsoane, pentru care umează să semnăm contractele pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic.

Vreau să vă dau o veste, care, sincer, pe mine m-a șocat astăzi: Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională Legea carantinei și izolării. Asta deja mi se pare că depășește orice fel de închipuire. După ce trei săptămâni nu am avut nicio posibilitate de a lua măsuri de tratare sub supraveghere medicală sau de izolare sau de carantinare a pacienților diagnosticați ca fiind pozitivi, mii de cetățeni diagnosticați pozitiv, pe lângă asta, nu am avut posibilitatea să luăm nicio măsură pentru a putea izola persoanele de contact ale fiecărei persoane diagnosticate pozitiv, după ce s-a văzut ce efecte grave, dramatice, a avut lipsa cadrului legislativ, Avocatul Poporului recidivează și atacă și o lege care a fost adoptată de Parlament – și care a fost adoptată de Parlament în urma deciziei Curții Constituționale, tot la sesizarea Avocatului Poporului. Deja lucrurile se îndreaptă într-o direcție pe care, personal, nu o înțeleg. Iar persistența asta în a ataca legi fundamentale care permit Guvernului și autorităților sanitare să se lupte împotriva epidemiei, să protejeze sănătatea și viața oamenilor, mie îmi pare deja un atac împotriva intereselor fundamentale ale României.

Am o veste bună să vă dau. Chiar dacă nu s-a făcut o inaugurare a unei investiții extrem de importante pentru România, această investiție este gata. Este vorba de gazoductul Ungheni-Chișinău, investiție realizată de Transgaz, investiție care este finalizată și care, odată cu finalizarea acestei investiții, există posibilitatea furnizării gazului natural în Republica Moldova, gaz natural care să provină din România, oferindu-le astăzi, astfel, o alternativă locuitorilor din Republica Moldova la gazul rusesc. Este o investiție extrem de importantă, o investiție care arată determinarea României în a fi alături de cetățenii Republicii Moldova, de basarabeni și care este extrem de importantă pentru relațiile dintre noi.

Mai voiam să abordez o chestiune care ține de pregătirea rectificării bugetare. Noi finalizăm săptămâna asta evaluările și săptămâna viitoare vom adopta ordonanța de urgență privind rectificarea. Aș vrea ca, până sâmbătă, să vă reevaluați extrem de serios solicitările, pentru că vreau să existe fundamentări foarte solide pentru orice solicitare de bani. Știm foarte bine că situația economică nu este dintre cele mai bune, că economia României, ca toate economiile țărilor lumii, a fost afectată de epidemia de COVID și va trebui să drămuim fiecare ban și, mai ales, să alocăm resursele către proiectele importante, către investiții, către proiecte care, într-adevăr, au ca efect îmbunătățirea condițiilor de viață ale concetățenilor noștri și, de asemenea, proiecte-suport pentru dezvoltarea economică ulterioară.

Încă o dată, analizați cu foarte mare seriozitate! Oricum, împreună cu domnul ministru Cîțu, luni, acolo unde există, să spun, puncte de vedere diferite, vom face o discuție cu fiecare ordonator principal de credite, astfel încât să stabilim clar forma finală a proiectului de ordonanță de urgență privind rectificarea bugetului de stat. Domnule ministru, ați spus că aveți o veste bună.

Florin Cîțu: Da, domnule premier. Comisia Europeană a aprobat creșterea plafonului pentru IMM Invest de la 15 la 20 de miliarde.

Ludovic Orban: La 20 de miliarde.

Florin Cîțu: Da. Și, în continuare, vom vedea, cererile sunt în continuare mari.

Ludovic Orban: Am înțeles că jumătate dintre bănci au cerut creșterea plafonului.

Florin Cîțu: Corect, da.

Ludovic Orban: Aici, eventual, puteți susține fondul de garantare și puteți detașa de la fondul de contragarantare sau din ANAF oameni cu expertiză, astfel încât să grăbim procedurile.

Florin Cîțu: Am avut o discuție de garantare, ei lucrează la automatizarea procedurii, care cred că este mult mai simplă și este o soluție pentru termen lung, dar pe termen scurt vom vedea cum putem să ajutăm cu personal din alte instituții.

Ludovic Orban: Deci trebuie tratate cu celeritate. Toate solicitările de credit care au fost aprobate de bănci trebuie soluționate cât mai rapid.

Florin Cîțu: Avem discuții cu sistemul bancar, care a avut deja soluția aceasta de automatizare, poate putem să preluăm de la ei din soluții.

Ludovic Orban: Salut decizia BNR care a redus dobânda de referință.

Florin Cîțu: Dar bineînțeles, este o decizie și raportul Băncii Naționale, care spune foarte clar că măsurile Guvernului ajută pe termen scurt și au impact pozitiv pentru economie pe termen scurt. Decizia politică monetară este cea care ajută pe termen mediu și lung.

Ludovic Orban: Domnule ministru Tătaru, împreună cu AEP și cu Ministerul de Interne, vă solicit să pregătiți setul de reguli pentru protejarea sănătății cetățenilor pentru perioada derulării campaniei electorale și pe perioada exercitării efective a dreptului de vot.

Nelu Tătaru: Da, am şi început acest…

Ludovic Orban: Ştiu că am avut deja o discuție. Solicitarea mea e să avem…luni, marți, să avem deja proiectul, ca să putem să-l discutăm, pentru că începe campania de strângere de semnături și deja trebuie stabilite aceste reguli. Sigur că în ceea ce ne privește pe noi, noi le respectăm şi deja le-am impus prin regulile interne, dar ele trebuie stabilite și să stabilim cum le adoptăm; le adoptăm prin hotărârea Autorității Electorale Permanente, prin ordin comun al ministrului sănătății, cu ministrul  afacerilor interne și AEP sau ca ordin comun ministrul sănătății cu președintele AEP. Trebuie stabilită și forma în care vom adopta acest set de reguli pentru derularea campaniei. Vă mulţumesc! Trecem la ordinea de zi.

Mai multe informații puteți găsi aici.

Do you see content on this website that you believe doesn’t belong here?
Check out our disclaimer.