VIDEO Conducerea colectivă interimară a Partidului Social Democrat s-a reunit la sediul central al PSDConducerea colectivă interimară a Partidului Social Democrat s-a reunit miercuri, 08 iulie 2020, la sediul central al PSD.Purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romașcanu a declarat miercuri că proiectul de lege privind carantina şi izolarea propus de Guvern va fi transmis spre dezbatere plenului Camerei Deputaţilor cel târziu joi dimineaţă, cu „modificări majore”.„Foarte importantă este şi discuţia privind adoptarea Legii carantinării şi izolării.

După cum am văzut, proiectul primit de la Guvern, care nu a stat absolut deloc în dezbatere publică, acesta protejează abuzurile şi nu protejează cetăţenii. Această propunere legislativă este în acest moment în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, cel mai târziu mâine dimineaţă va intra în plen, dar va intra cu modificări majore, operate în comisie, pentru că la aceste discuţii participă şi invitaţi din partea ONG-urilor, specialişti, iar această lege, ţinând cont şi de ceea ce spune societatea civilă, trebuie să fie o lege care protejează populaţia şi nu protejează abuzurile”, a afirmat Lucian Romaşcanu într-o conferinţă de presă susţinută după reuniune.VIDEO Oana Florea: Avem grijă ca demnitatea umană să fie pe primul loc, iar drepturile și libertățile să fie respectateEurodeputatul Victor Negrescu: Comisia Europeană a avizat pozitiv trei scheme de sprijin pentru educație, IMM-uri și digitalizarea întreprinderilor, propuse de europarlamentarul Victor Negrescu

Do you see content on this website that you believe doesn’t belong here?
Check out our disclaimer.