„Depășirea acestei crize trebuie să fie un pas înainte pentru toată societatea, pentru economie și pentru modul în care vom produce și ne vom dezvolta din punct de vedere economic”, a declarat copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe în Parlamentul European, luni, în cadrul celei de-a opta ediții a Forumului Eurosfat, organizată de Europuls – Centrul de Expertiza Europeană, în care subiectul abordat a fost planul de redresare economică al UE (Next Generation EU) și impactul său asupra tinerilor.

„Acest plan de redresare economică e un plan gândit, în primul rând, pentru tineri și trebui să fie și cu tineri pentru că UE se împrumută pentru următorii 30 de ani, e prima dată când avem un împrumut asumat colectiv de statele membre.

Din acest punct de vedere, acest plan e unul istoric nu doar din perspectiva dimensiunii sumei care e mobilizată acum pentru următorii doi – trei ani, 750 de miliarde de euro, dar e istoric și din perspectiva faptului că e pentru dată când statele membre își asumă să se împrumute, își asumă o datorie publică comună ce va fi rambursată de către UE. Asta înseamnă ca statele membre își asumă să lucreze colectiv pentru a ieși din această criză, inclusiv asumându-și resursele de care e nevoie în colectiv, dar acești bani vor trebui rambursați de către cei care astăzi sunt tineri pentru că e vorba de următorii 30 de ani. E important să investim aceste sume în așa fel încât să aibă un efect pozitiv pe termen lung, nu doar să ne scoată din criză, ci să reconstruiască economia”, a spus Dacian Cioloș.

În același timp, copreședintele USR PLUS a arătat că nu este vorba, în acest context, doar de o redresare economică, ci de o transformare profundă care trebuie asumată la nivelul întregii Uniuni: „Nu e vorba doar de planul de redresare și de aceste 750 de miliarde de euro. În același timp, în acest pachet adoptăm și programul financiar multianual al UE pentru următorii șapte ani și practic vorbim de o mie 750 de miliarde de euro pentru următoarii șapte ani, dintre care o mare parte a acestei sume va trebui angajată în primii doi-trei ani. Dată fiind această sumă, nu e vorba doar de o redresare a economiei, ci din punctul de vedere al grupului pe care îl conduc e nevoie de o transformare profundă a modului în care ne raportăm la resurse, dar și la tehnologie. Trebuie să facem această redresare și modernizând economia europeană, ținând cont de faptul că resursele naturale pe care le folosim nu sunt inepuizabile. Această relansare a economiei trebuie construită pe niște baze noi și asta trebuie să avem în minte când vorbim de acest plan de redresare pentru că e mai mult decât o redresare. Lucrurile nu vor mai fi așa cum au fost în trecut”.

În acest sens, Dacian Cioloș a evidențiat cele două cerințe ale Parlamentului European: „Depășirea acestei crize trebuie să fie un pas înainte pentru toată societatea, pentru economie și pentru modul în care vom produce și ne vom dezvolta din punct de vedere economic. Acest pachet e pe masa Parlamentului European acum. Din punctul nostru de vedere, e o propunere foarte bună, dar încă nu e un pachet perfect. Trebuie să ne asigurăm că acești bani sunt folosiți în interesul societății și că reducem la maximum riscurile ca aceste fonduri să fie deturnate spre buzunarele unor corupți sau autocrați. Parlamentul European solicită ca cheltuirea acestor fonduri să fie legată de un mecanism puternic de condiționalitate pentru respectarea statului de drept. În al doilea rând, Parlamentul European a spus foarte clar că costurile cu acest credit ar trebui să fie acoperite nu crescând contribuția statelor membre sau taxele și impozitele pe care să le plătească cetățenii europeni, ci trebuie să identificăm și să punem în aplicare noi resurse proprii ale UE, unde banii să vină direct la bugetul European care să ne acopere parte din aceste costuri”.

În ceea ce privește România, Dacian Cioloș a punctat faptul că „odată ce acest plan va fi adoptat, e important să avem o viziune clară la nivel național legat de felul în care vrem să cheltuim acești bani și în ce direcții vom dirija aceste fonduri”.

PLUS nu este partid parlamentar,