Retragerea sprijinului politic pentru premierul Florin Cîțu pentru decizia de a-l demite unilateral pe Vlad Voiculescu, fără nicio evaluare, este mandatul cu care USR PLUS va merge la ședința coaliției de guvernare.

Este decizia USR PLUS, luată în cadrul ședinței Birourilor Naționale Reunite, despre care europarlamentarul USR PLUS, Dragoș Tudorache, a vorbit în cadrul unei intervenții la Digi24:

„Miezul problemei este modul în care domnul Cîțu a ales, el însuși, să se manifeste în cadrul acestei coaliții. Noi avusesem o discuție luni în cadrul coaliției, inclusiv în ceea ce privește situațiile de la Ministerul Sănătății, luasem o decizie cu privire la pașii următori, inclusiv la chestiunile de comunicare care trebuiau reglate, de la acel moment nu a mai avut loc nicio altfel de discuție la nivelul conducerilor coaliției. Decizia unilaterală, anunțată după ce a fost trimisă la Cotroceni de către premier, nu ne lasă nicio altă soluție decât retragerea încrederii noastre în premier și cu acest mandat mergem în coaliție”.

Întrebat ce i-a spus Dan Barna despre reproșurile pe care Florin Cîțu i le face lui Vlad Voiculescu, Dragoș Tudorache a răspuns: „Ceea ce domnul Cîțu îi reproșează ministrului Voiculescu sunt sincopele de comunicare între dumnealui și premier, ori domnul Voiculescu îl tot vânează cu telefoanele pe domnul Cîțu de foarte multă vreme și nu primește răspuns.

Florin Cîțu i-a cerut ministrului Voiculescu o evaluare asupra primelor 100 de zile la MS, pe care Vlad Voiculescu a adus-o în ședința de guvern, a avut loc o discuție în guvern despre ce s-a făcut și ce urmează să se facă. De la acel moment am avut criza de la Foișor și de la Babeș. Nici una, nici alta nu au fost situații asupra cărora MS să fi avut vreun control – și într-un caz, și în celălalt gestionarea acelor crize și responsabilitatea ținea de conducerea acelor spitale, aflate în subordinarea autorităților locale din București și de către modul în care DSU a gestionat situațiile respective.

Toate aceste lucruri se puteau rezolva cu o comunicare, sunt de acord, între premier și ministru, ceea ce nu s-a întâmplat și aici responsabil pentru o echipă e cel care conduce echipa”.

Referindu-se la ordinul privind noile criterii de carantinare a localităților, Dragoș Tudorache a subliniat faptul că aceastea au fost stabilite în cadrul CNSU, care este condus de premierul Florin Cîțu:

„Pe baza lor, Ministerul Sănătății trebuie să le incorporeze într-un ordin. Asta e tot ce s-a întâmplat. Nu s-a schimbat absolut nimic în modul în care se iau deciziile pentru carantinare, ele se iau în continuare exact pe aceeași formulă ca până acum, doar că acele criterii tehnice, aprobate și discutate în CNSU, s-au modificat. Nu era niciun motiv ca, de la acest ordin, să se ajungă aici.

Dacă premierul avea o problemă de performanță cu ministrul Voiculescu trebuia să se discute acest lucru, eram disponibili să avem această discuție, să analizăm obiectiv care sunt parametrii pe care îi așteaptă premierul Cîțu de la un ministru și apoi împreună să luăm o decizie, ceea ce nu s-a întâmplat astăzi”.

Întrebat dacă USR PLUS va înainta în cadrul ședinței coaliției de guvernare o propunere de ministru la Sănătate, Dragoș Tudorache a răspuns:

„Noi trebuie să rezolvăm în primul rând problema premierului Citu. Avem toată încrederea în funcționalitatea coaliției, dar nu cu domnul Cîțu”.

Do you see content on this website that you believe doesn’t belong here?
Check out our disclaimer.